Descriere
Cetatea Aiudului este unul din puţinele ansambluri medievale păstrate aproape intact, în aceeaşi formă pe care o vedeau şi oamenii Evului Mediu.
Cunoscută şi ca „biserică fortificată”, cetatea este de fapt un complex arhitectonic, care adăposteşte zidul de incintă, turnurile de apărare, castelul Bethlen, biserica reformată, biserica evanghelică, precum şi casele parohiale ale celor două biserici.
Privită din afară, de pe superba alee cu trandafiri care o înconjoară, cetatea pare mică. Greu de crezut că viaţa comunităţii se desfăşura, altădată, într-un spaţiu atât de restrâns… Într-adevăr, dimensiunile sunt mici pentru o fortificaţie de importanţa celei de la Aiud – 120 m lungime, 85 m lăţime, având forma unui pentagon neregulat. Primele pietre de zid au fost aşezate la finele veacului al XIV-lea, de către coloniştii saşi stabiliţi la Aiud de stăpânirea maghiară. A fost amplasată pe locul unei aşezări daco-romane din secolul al II-lea.
Structura actuală e definită prin ziduri din segmente drepte, rotunjite pe latura vestică şi prevăzute la colţuri cu turnuri de apărare. Înălţimile zidurilor ating şi astăzi 10 m, cu grosimi chiar şi de 2 m. În partea de sus se pot vedea meterezele pentru arme de foc, fiind prevăzute pe interior cu drum de strajă, lat de circa 1 m. Până în secolul al XVIII-lea, cetatea era împrejmuită de un şanţ cu apă, din râul Aiudel, astfel că accesul se făcea pe un pod mobil. Există chiar şi legende legate de existenţa unor tunele, care asigurau retragerea în grabă a populaţiei în caz de asediu. Legendele nu au fost confirmate de dovezi în acest sens.
Turnurile, bine păstrate, sunt la rândul lor mici simboluri ale cetăţii. Iniţial erau nouă în total, azi au rămas opt, întrucât turnul porţii a fost ulterior înglobat în structura palatului princiar. Puţin mai înalte decât zidurile, turnurile poartă şi azi denumirile breslelor cărora le aparţineau, ca şi în cazul fortificaţiei de la Sebeş: al măcelarilor, al croitorilor, al cizmarilor, al cojocarilor, al dogarilor, al lăcătuşilor, al olarilor şi turnul Kalendas. De altfel, cetatea a urmat de-a lungul istoriei soarta întregii aşezări despre care călătorul italian Giovanandrea Gromo scria, la sfârşitul secolului XVI, că e „un oraş comercial mare şi deschis”…
Recenzie
Nu exista recenzii momentan