Descriere

„Crucea de la Ţăndrău” 1878-1897 din comuna Bucium, satul Valea Negrilesii (lângă casa nr. 632), judeţul Alba, este monument istoric, categoria monument, grupa valorică „B”, cod în Lista monumentelor istorice AB-IV-m-B-21078, conform Ordinului 2039/2014 Crucea, donată în 1878, de către Nicolae Ţandrău, a fost aşezată la răscrucea drumului din Poieni cu pârâul Stâlnişoara . În partea inferioară are inscripția: „NOROCU LA BĂIȘAGU”

Proiectul de clasare ca monumente istorice a celor 6 cruci de drum şi troiţe face parte dintr-un amplu program al asociaţiei RPER de recuperare a reperelor culturale prin valorificarea “in situ” şi promovarea patrimoniului rural din România, parte integrantă a peisajului cultural.
Cele 6 monumente clasate sunt reprezentative pentru memoria colectivă a locuitorilor Ţării Moţilor şi constituie o comemorare discretă.
Monumentele istorice din Bucium sunt semnificative atât pentru arhitectura cultă cât şi pentru cea vernaculară din zonele miniere din Ţara Moţilor, distingându-se prin simbolurile minereşti. Ele sunt remarcabile prin repartizarea difuză pe întreg teritoriul comunei, prin conţinutul inscripţiilor, calitatea expresiei artistice şi urbanistice şi contribuţia la definirea peisajului cultural.

Galerie

DSC01025-12384-xl
bna-prj-190-img-2256-large
AB-IV-m-B-21078

Perioadă / epocă

Alege Perioadă / epocă
Modern (sec. XVIII–XIX)
Acces ( gratis vs bilet )
Gratuit
Durata recomandata
15–30 min
Facilitati ( Cultura & Istorie )
Potrivit pentru copii,Zonă foto / viewpoint

Vezi Harta

Location

Sat Bucium Poieni,Bucium

Evaluare

Recenzie

Nu exista recenzii momentan

Fi primul ce posteaza recenzie despre “Crucea de la Țăndrău”