Descriere

Cămara Moţului a luat naştere de fapt de acum  zece ani  când am început “marea Aventură” a vieţii noastre în domeniu turismului, în inima Ţării Moţilor în staţiunea turistică Arieşeni. Astfel fiecare oaspete la plecare primea, din partea casei, o mică amintire şi ce se potrivea mai bine decât “bunătăţi” din cămara moţului.Dorinţa acestora de a cumpăra, după ce au gustat şi s-au convins, pentru familie şi prieteni produse naturale 100% ne-a impulsionat să deschidem larg porţile de la Cămara Moţilor.

“Cămara Moţului” a fost intotdeauna locul în care, indiferent de sezon, orice oaspete sau simplu trecător, a găsit produse şi preparate tradiţionale specifice Munţilor Apuseni. Aşadar, “Cămara Moţului”dă dreptul şi altor persoane să consume produse şi preparate tradiţionale, natural făcute după reţete păstrate în familie de peste patru generaţii.

Te aşteptăm la noi, oaspete drag, să guşti din Papara Cosaşului sau din Puterea Moţului, să te rasfeţi cu Pancove Moţeşti şi cu un pic de Moştenire de la Daci, să bei un strop de Afinată sau de Merişorată, ori de ce nu, să te cinstim cu vestitul nostru Afrodisiac Moţesc.

De asemenea, de la noi poţi comanda variate sortimente de conserve din legume, fructe sau carne, compoturi, dulceţuri, murături, zacuscă, siropuri sau sucuri, toate naturale din materie primă din Ţara Moţilor.

 

Galerie

95948108_3046511882092897_5736350941783785472_n
481454464_1164930702085677_8593318498884197410_n
158161434_3896018120475598_5428803907963660295_n
42982691_1956467271097369_8607190615249125376_n
482003582_1161823885729692_3889041035688188161_n

Vezi Harta

Location

Centru, nr. 24A,517040,Arieșeni

Evaluare

Recenzie

Nu exista recenzii momentan

Fi primul ce posteaza recenzie despre “Cămara Moţului”