Descriere

În perioada 1967 – 1975 orașul Aiud a cunoscut o rapidă dezvoltare economică. Astfel s-a decis construirea unei școli în cartierul Microraion III, lucrările fiind demarate în anul 1970 și terminate în 1973.

Profesor de biologie-geografie, domnul Copilu Gheorghe a fost primul director al școlii, în perioada 1973-1989.

Indiferent de denumirile pe care le-a avut de-a lungul timpului și indiferent de bustul patronului său spiritual care veghează cuminte la intrare, școala a intrat în conștiința aiudenilor ca fiind “școala din Micro 3”.

Timp de 20 de ani, școala a funcționat sub numele de Școala Generală Nr.3. În toamna anului 1993, când orașul Aiud a sărbătorit 700 de ani de atestare documentară, în cadrul sărbătorilor ocazionate de acest eveniment, școala a primit numele marelui tribun de la 1848, Axente Sever.

Din data de 2 octombrie 1993 școala poartă numele de Școala cu clasele I–VIII “Axente Sever” în amintirea celui care a fost colaborator apropiat al craiului munților, Avram Iancu și luptător entuziast pentru emanciparea românilor transilvăneni.

În data de 29.02.2012, prin Hotărârea nr. 36 a Consiliului Local al Municipiului Aiud, Școala cu clasele I-VIII “Axente Sever” Aiud devine Școala Gimnazială “Axente Sever” Aiud, începând cu anul școlar 2012 – 2013, denumire care se păstrează și astăzi.

Galerie

1-67
1-axente-sever
2-axente-sever
3-axente-sever

Vezi Harta

Location

Str. Unirii, nr. 9,515200,Aiud

Evaluare

Recenzie

Nu exista recenzii momentan

Fi primul ce posteaza recenzie despre “Școala Gimnazială „Axente Sever” Aiud”