Descriere

Piatra Secuiului este unul dintre cele mai frumoase zone montane din România.

Piatra Secuiului (în maghiară Székelykő) este un vârf de munte situat la est de satul Rimetea, județ Alba, parte a Munților Trascău. Formațiunea este de fapt, împărțită în două mari componente, Colții Trascăului-1113 m (N) și Piatra Secuiului -1129 m (S). Cele două vârfuri ale formațiunii sunt străpunse de o râpă abruptă, ceea ce face ca soarele să răsară de două ori, pentru un observator aflat în vestul formațiunii.

De pe Piatra Secuiului te vei bucura de o privelişte splendidă şi vederi panoramice asupra satului Rimetea, Cetăţii Colţeşti şi Cheilor Aiudului.

Originea numelui datează din timpul invaziei mongole din secolul al XIII-a. Zona a fost apărată de o forță compusă din secui, care au primit drept recompensă împrejurimile satului Rimetea.  Aceștia au construit Cetatea Secuilor pe un vârf al Pietrei Secuiului cu un turn și două ziduri, închizând singura cale de acces spre vârf. Astăzi, ruinele cetății nu mai sunt vizibile.

Principala rocă constitutivă a Pietrei Secuiului, tipică pentru toți Munții Trascăului, este calcarul, care în unele locuri atinge o grosime de 400-700 de metri. Calcarul din diferite perioade geologice,  confirmă faptul că zona a fost fund de mare timp de milioane de ani. Calcarul s-a format în principal prin depunerea de cochilii calcaroase ale animalelor marine de apă caldă (corali, scoici, melci).

Piatra Secuiului face parte din situl de importanță comunitară -Trascău ROSCI0256, și este recunoscută pentru biodiversitatea sa specifică mediului stâncos, floră calcarofilă și avifaună rară, inclusiv fluturașul de stâncă și mierla de piatră. Peisajul include pășuni, livezi, stâncării și abrupturi, oferind un habitat complex.

La poalele Pietrei Secuiului, satul Rimetea își păstrează farmecul de basm, atrăgând anual zeci de mii de turiști cu casele albe perfect aliniate, ulițele pietruite și peisajele spectaculoase. Desemnat „Sat de poveste” la Destinațiile Turistice ale Anului 2025, locul oferă vizitatorilor drumeții, ciclism, rafting și incursiuni în istoria comunității la muzeul local.

Accesul cel mai dez utilizat este pe traseul turistic ce pleacă din satul Rimetea marcat cu Cruce Albastră. Durata: 3-4 ore.

Una dintre cele mai  frumoase zone pentru practicarea alpinismului (escaladei sportive) din țară, cu multe trasee amenajate, dar și zone în curs de dezvoltare.
Credit foto: Cosmin Berghean

Galerie

Piatra-Secuiului
Piatra-Secuiului-Coltesti
Grota-Studentilor
Piatra-Secuiului-Cetatea-Coltesti

Natura Atribute

Tip Obiectiv
Carstic (chei, peșteri, abrupturi),Geologic (stânci, formațiuni, coloane),Panoramic / belvedere (punct de vedere),Forestier / pădure (poteci, poieni),Biodiversitate (floră / faună),Traseu de drumeție (potecă marcată),Observare (păsări / wildlife)
Acces
Traseu drumeție (2–10 km)

Durată vizită

Selecteaza durata vizitei
Jumătate de zi

Dificultate traseu / efort

Selecteaza traseu / efort
Mediu

Tarife Acces

Tarife / acces
Gratuit

Atenționări / riscuri

Valori Atenționări / riscuri
Căderi de pietre,Alunecare / noroi,Gheață iarna,Semnal slab / fără semnal,Expunere (prăpastie)

Vezi Harta

Location

sat Rimetea,Rimetea

Evaluare

Recenzie

Nu exista recenzii momentan

Fi primul ce posteaza recenzie despre “Piatra Secuiului-Colții Trascăului”