Descriere

Muzeul de Științele Naturii din Aiud este una din cele mai vechi instituții de acest gen din țară. Atestat documentar încă din anul 1796, muzeul, aflat în subordinea Municipiului Aiud – Direcția de Cultură / Centrul Multicultural ”Liviu Rebreanu” Aiud, funcționează în incinta Colegiului Național “Bethlen Gabor” Aiud, la etajul I.
O parte din piesele pe care muzeul le deține sunt expuse în trei săli, fiecare având un specific al său. O plimbare prin sălile muzeului vă poartă de la cele mai primitive forme de viața până la marea diversitate a lumii animale din zilele noastre. Astfel, în prima sală sunt expuse piese aparținând colecțiilor de fosile (de mamut, dinozaur, palmier, etc), roci și minerale, acestea din urmă clasificate sistematic. Sala a-2-a începe prezentarea animalelor din fauna actuală. Animalele sunt expuse în ordine sistematică, începând cu cele mai simple nevertebrate, continuând cu primele grupe de vertebrate (pești, amfibieni, reptile). Sala a-3-a, cea mai atractivă, îndeosebi pentru vizitatorii elevi, cuprinde colecțiile de păsări și mamifere ale muzeului, cu specii de pe toate continentele, multe rarități, chiar endemisme. Tot aici sunt expuși așa-numiții ‘monștrii’, respectiv animale și fetuși umani cu malformații genetice: purcel cu două capete, cu șase picioare, pui de găină cu patru picioare, fetus uman cu spina bifida, etc.
Pe lângă cele trei săli care adăpostesc expoziția permanentă, muzeul mai deține o sală destinată expozițiilor temporare și diferitelor activități și proiecte cultural-educative.

Galerie

muzeu
IMG_2847
IMG_2835
IMG_2747

Vezi Harta

Location

Aiud, Str. Bethlen Gabor, nr. 1,Aiud

Evaluare

Recenzie

Nu exista recenzii momentan

Fi primul ce posteaza recenzie despre “Muzeul de Științele Naturii din Aiud”