Descriere
Museikon, cu o colecție formată preponderent din icoane pe lemn și sticlă și carte veche românească și modernă, oferă o imagine reconstituibilă în detaliu a artei și culturii românești în Transilvania, fiind primul muzeu de artă religioasă din România care reconstituie contextul folosirii acestor artefacte. Înființat în anul 2017 ca urmare a implementării proiectului „Museikon. Un nou muzeu al icoanei revitalizează o clădire monument istoric restaurată la Alba Iulia”, finanțat din granturile Spațiului Economic European, Museikon funcționează ca o secție a Muzeului Național al Unirii Alba Iulia, al cărei domeniu de activitate se concentrează în jurul colecției de artă și carte veche rezultată prin contopirea obiectelor aparținând acestor categorii deținute de Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia cu colecția de patrimoniu a Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei.
Secția dispune de un laborator de restaurare pictură tempera pe lemn și sticlă, editează publicațiile periodice „Museikon” și „Studies”, găzduiește expoziții tematice și de artă contemporană, spectacole de teatru, concerte și evenimente științifice și desfășoară un program de pedagogie muzeală concentrat pe cultura vizuală și dezvoltarea abilităților artistice ale tinerei generații.
Astfel experiența vizitării Museikon nu se rezumă doar la a privi icoane și cărți, ci are în vedere redarea funcțiunilor inițiale ale acestora atât prin modul inovativ de expunere cât și prin interactivitatea pe care acest muzeu o oferă prin intermediul proiecțiilor, instalațiilor interactive care dau vizitatorului posibilitatea de a afla informații despre familiile de zugravi din județul Alba, care arată evoluția stilistică a reprezentărilor în icoane sau prin intermediul cărora vizitatorul „să poată da pagina” astfel încât să vizualizeze o selecție de imagini după cărțile și manuscrisele din colecția muzeului. Mai mult experiența merge până la a transpune vizitatorul la masa de lucru și a picta o iconiță pe sticlă sau hârtie, în atelier fiind întâmpinat de pictorul care îl va îndruma astfel încât să poată așterne culorile în ordinea corectă și să pătrundă semnificația detaliilor reprezentate. Vizitatorul va putea deveni și tipograf al unei icoane pe hârtie sau a unei creații artistice proprii, imprimând-o pe o tiparniță, replică după cea care a funcționat la Blaj în secolul al XVIII – lea.








Recenzie
Nu exista recenzii momentan