Descriere

Expoziția etnografică Bucium, organizată de Asociația „Baia Domnilor”, oferă o călătorie prin trecutul Buciumului și al buciumanilor aurari. Muzeul a fost creat pentru a păstra și valorifica tradițiile, istoria și ocupațiile locale, în special legate de exploatarea aurului și viața comunității din Bucium.

Prin obiectele expuse — unelte tradiționale, costume populare, documente și elemente de patrimoniu — vizitatorii pot descoperi modul de viață al moților buciumani, meșteșugurile lor, credințele și cultura locală.

Scopul muzeului este de a transmite generațiilor viitoare identitatea și valorile Buciumului, transformând istoria locului într-o experiență educativă și culturală vie.

Şi astfel, în 12 august 2017, în prezenţa a cateva sute de buciumani şi iubitori ai Buciumului, a fost inaugurat Muzeul Buciumanilor, în forma lui actuală.

Sălile de la parterul muzeului găzduiesc colecţia de flori de mină Mircea Cazacu, o cameră a meşteşugurilor populare, camera buciumănească şi atelierul de șuștărie a lui Mircea Popa.

Alături de clădirea muzeului sunt trei galerii de mină, fiecare cu specificul perioadei în care se exploata aurul în Bucium.

Deasupra lor vegheză “suitorul”, care vă îndeamnă ca ”în drumul până la fereastră, veți afla povestea noastră”.

Minereul extras din mină se poate sfărâma la şteampurile cu 9 săgeţi, construite în mărime naturală, acţionate de apa din Valea Buciumului. Apoi se poate trece la spălarea măcinișului la hurcă și la alegerea aurului cu șaitrocul.

Construit în imediata apropiere a șteampurilor, șopronul găzduieste utilajele agricole ale buciumanilor și mijloacele de transport ale începutului veacului trecut, carul, căruța, șareta si sania.

Mândria buciumanilor, stânca de bazalt a Detunatei și Poiana cu Narcise a Negrilesei, se regăsesc simbolic în curtea muzeului.

La etajul muzeului se afla două săli de expoziții, dormitorul buciumănesc, unde puteți testa strujacul umlput cu pănuși de porumb, și sala pentruîntâlniri și conferințe.

Custodele Muzeului Buciumanilor vă așteapta să îl vizitați, gata să vă insoțească într-o călătorie prin trecutul Buciumului și al buciumanilor aurari.

Galerie

502726440_4217750428455708_4454932784129790568_n
481045141_1050015853830656_5860591964962702165_n
484512603_4129808077249944_6933835895832606763_n
503001229_4217747121789372_4817874746735508321_n
502562988_4217747111789373_6323347511327968760_n

Vezi Harta

Location

sat Bucium Poieni,Bucium

Evaluare

Recenzie

Nu exista recenzii momentan

Fi primul ce posteaza recenzie despre “Expoziția etnografică „Muzeul Buciumanilor””

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *