Descriere

DSP Alba este serviciul public deconcentrat, subordonat Ministerului Sănătății, care reprezintă autoritatea de sănătate publică la nivel local.
Printre serviciile instituţiei se regăsesc cele de coordonare, organizare, evaluare și participare la realizarea programelor naționale de sănătate ce se derulează în teritoriul arondat, exercitând de asemenea atribuții specifice de control.
O atribuţie importantă este aceea de a evalua periodic starea de sănătate a populației, cu scopul de a identifica principalele probleme de sănătate publică, și alocarea tuturor resurselor de care dispune instituţia pentru ameliorarea lor. Prioritățile Direcţiei de Sănătate Publică Alba sunt multiple, de la respectarea normelor igienico-sanitare, la prevenirea și combaterea bolilor transmisibile și până la monitorizarea modului în care spitalele respectă condițiile necesare pentru asigurarea calității actului medical.
De fiecare dată când este necesar efectuează investigații medicale, epidemiologice, iar dacă situația o impune se identifică toate măsurile necesare pentru limitarea focarelor de boală transmisibilă în colectivități. De asemenea, instituţia coordonează activitățile medicale privind protejarea sănătății și prevenirea îmbolnăvirilor asociate factorilor de risc în relație cu mediul de viață și de muncă, iar igiena unităților de învățământ și calitatea apei potabile au deopotrivă întâietate.
Nu în ultimul rând, o atenție deosebită acordă implementării programului național de imunizare, vaccinarea fiind cea mai eficientă cale de prevenire a bolilor.

Galerie

DSP-1
DSP-1-1

Vezi Harta

Location

Sediul Administrativ: Bulevardul Revoluției 1989, nr. 23; Sediul Medical: str. Mușețelului nr. 02,Alba Iulia

Evaluare

Recenzie

Nu exista recenzii momentan

Fi primul ce posteaza recenzie despre “Direcţia de Sănătate Publică Alba”