Cetatea Tăuți Deschis acum

Cetatea medievală de la Tăuți este situată la cca. 3 km. sud de sat pe o înălțime ușor de remarcat prin profilul ei ascuțit și poziția dominantă. Cetatea a fost ridicată pe vârful unui masiv stâncos, format din conglomerate, înconjurat de pereți verticali la est și pante abrupte spre nord și vest poziția înaltă oferind o bună vizibilitate asupra Văii Ampoiului fapt care îi oferea un important rol strategic. Vârful stâncos se mărginește la est cu valea adâncă a pârâului Cetății, iar spre vest cu o mică înălțime pe vârful căreia sau identificat fragmente ceramice aparținând culturii Coțofeni, și cu pârâul Corabiei.

            Prima mențiune a fortificației o găsim într-un document prin care episcopul romano-catolic, Petru al Transilvaniei, primește în 1276 din partea capitlului din Alba Iulia dreptul de a-și construi o cetate pe o înălțime împădurită aparținând satului Filești (Feneș), nu departe de vărsarea Ampoiței în Ampoi. Cetatea rămâne în posesia episcopilor de Alba, iar în anul 1320 este reconfirmată posesia ei de către episcopul Andrei, acum fiind menționat pentru prima dată și numele de cetatea de la Piatra Sfântului Mihail (Castrum Lapis Sancti Michaelis).

În 1326 cetatea este atacată de cnezii români din Filești, Stanislau și Cândea, castelanul Garman fiind bătut crunt, iar fratele său Petru zis Cârnu, ucis. În urma tratativelor de împăcare cnezii români se obligă să plătească o despăgubire de 50 mărci de argint și un cal în valoare de 5 mărci (Marca de Alba, unitatea teritorială pentru greutăți cântărea 205 grame de argint).

            Ca urmare a conflictelor dintre nobilii transilvăneni și voievodul Transilvaniei, Toma, acesta confiscă cetatea și domeniul. În urma intervențiilor papei Benedict al XII-lea și din ordinul regelui Ludovic I, noul voievod al Transilvaniei, Andrei, restituie cetatea în anul 1357.
Prăbușirea regatului Ungariei și evenimentele violente care au urmat anului 1540, readuc cetatea de la Tăuți în atenția episcopului Transilvaniei, Ion Statileus, ca principal loc de refugiu, aceeași atenție fiindu-i acordată și de către văduva voievodului Ioan Zapolia, Isabela, stabilită la Alba Iulia împreună cu fiul ei minor Ioan Sigismund și tutorele acestuia cardinalul Martinuzzi. Cetatea era condusă de italianul Petru More bun cunoscător al noilor sisteme de fortificații, sub conducerea căruia sunt executate o serie de lucrări de renovare printre care și construcția unui bastion. Trecerea cardinalului Martinuzzi în tabăra lui Ferdinand de Habsburg, rival al familiei Zapolia, îi obligă pe Izabela și Sigismund să plece în Polonia în 1550, cetățile aflate în posesia acestora printre care și cea de la Tăuți fiind predate trupelor austrice conduse de generalul Castaldo.  Habsburgii părăsesc cetatea în 1553 și transportă toate materialele de război la Alba Iulia, fortificația, considerată fără valoare strategică, fiind predată din nou episcopilor Transilvaniei.

Astăzi, la suprafață se mai pot vedea urme ale zidurilor de incintă în special al celor de pe latura nordică, resturile zidurilor donjonului din vârful stâncii, cisterna de apă cu acoperiș boltit, șanțul de apărare, precum și diverse amenajări săpate direct în stâncă, dar din păcate vicisitudinile timpului fac ca acest monument să se găsească într-o stare de conservare precară.

La cetate se poate ajunge din satul Tăuți urmând spre sud drumul de munte care însoțește Valea Cetății până în locul numit Glămee, o pantă frământată de mici alunecări de teren, de unde cotim spre stânga și urcăm pe o cărare care ne conduce prin pădure spre vârful stâncos. În prezent accesul la cetate este marcat în teren cu marcajul turistic Triunghi Roșu.