Descriere
Castelul de la Izvoru Ampoiului (în trecut-Valea Dosului) a fost construit în stil neoromânesc, între anii 1936 – 1939, din inițiativa lui Grigore Gigurtu ( inginer, om politic, s-a numărat printre prosperii oameni de afaceri din România interbelică). Gigurtu era acţionar şi patrona numeroase întreprinderi de minerit: Societatea minieră „12 Apostoli” din Brad – Gura Barza,precum si la minele de mercur din Valea Dosului, reuşind să acumuleze o importantă avere din aceste activităţi.
Rolul „castelului” în epoca interbelică, a fost acela de palat administrativ al minelor și uzine de mercur.
După venirea la putere a regimului comunist, și a Naționalizării din anul 1948, „castelul” a fost folosit ca și tabără de vară pentru pioneri, apoi ca sediu de școală, iar la începutul anilor 1980 a fost dat în grija unei unități militare.
Perimetrul pe care întinde „castelul” de la Izvorul Ampoiului, este de 8.800 metri pătrați, construcția fiind compusă din trei etaje, având în total 19 camere, alimentare proprie cu energie electrică şi apă potabilă.
„Castelul” este construit în întregime din cărămidă aparentă, a fost dotat la subsol cu bazine de bazalt pentru depozitarea mercurului, care din păcate nu mai există.
Celebritatea castelului este legată de faptul că aici a fost filmată o parte importantă din filmul „Noi, cei din linia întâi”, film regizat de Sergiu Nicolaescu și în care au jucat Ion Besoiu, Colea Răutu, Valentin Urîtescu și Ștefan Iordache.








Recenzie
Nu exista recenzii momentan