Biserica Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Lipoveni

Ansamblul Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Alba Iulia, clasată ca monument istoric, cod LMI AB – II – a – A – 00125 (Biserica Adormirea Maicii Domnului – cod LMI AB – II – a – A – 00125.01 și Cimitirul vechi Lipoveni – cod LMI AB – II – a – A – 00125.02)  datează din prima jumătate a secolului al XVIII – lea, în anul 1752 biserica fiind deja consemnată de inginerii austrieci în reprezentările cartografice.

Edificarea acestei biserici a fost determinată de construirea cetății de la Alba Iulia, în contextul restructurării urbane generate de construirea fortificației, soldat cu mutarea orașului medieval din afara zidurilor pe un nou amplasament, iar istoria ei a fost strâns legată și influențată de evoluția comunității românești de la Alba Iulia.

Construirea fortificației de tip Vauban la Alba Iulia a avut în vedere înlocuirea vechii incinte medievale, însă tot demersul, prin amploare și complexitate, a afectat și așezarea din exteriorul zidurilor, deoarece întreaga zonă de locuire din jurul vechii fortificații a fost deplasată spre est pentru a se amenaja pe terenul eliberat o zonă de protecție în jurul noii cetăți, cu o lățime variabilă între 200 și 500 metri, pe care nu se puteau ridica construcții.  Odată cu strămutarea locuitorilor s-a demarat o intensă activitate edilitară, luând astfel naștere și cartierul Lipoveni, în paralel cu ridicarea caselor ridicându-se și edificii publice, inclusiv bisericile care urmau să deservească locuitorii acestor zone.

Cartierul Lipoveni s-a constituit până în anul 1720, aici mutându-se locuitorii unei suburbii mai vechi, care a purtat acelaşi nume și atestată documentar în 1602, în care s-au stabilit români originari din zonele Lipova şi Caransebeş, refugiaţi din calea turcilor. Populaţia era formată în special din meşteşugari pielari şi zidari – care lucrau la construcţia cetăţii.
La scurt timp după transferul populaţiei, a fost ridicată biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, edificiul fiind al doilea ca vechime, după cel din Maieri (1713), dintre bisericile construite în noile suburbii.
Lucrările de amploare executate atunci au conferit edificiului aspectul pe care îl are şi în prezent, transformările din secolul al XVIII – lea afectând structura și aspectul de ansamblu al monumentului inițial, biserica de tip sală având un corp alungit și scund în raport cu turnul masiv și înalt, cu învelitoare barocă. Au mai avut loc și alte modificări la bolți, s-au ridicat contraforții la exterior și a dispărut un portal vestic pe al cărui ancadrament se afla vechea pisanie.
Biserica a fost înzestrată cu pictură murală, fragmente din fresca originală fiind descoperite în anul 1922, când a fost reparată una dintre bolţile naosului. Pictura actuală este relativ recentă, fiind executată în anii 1957 şi 1958, când au fost confecționate din lemn iconostasul altarului și tribuna din partea de nord.
În jurul bisericii a funcţionat cimitirul, unde au fost înmormântaţi atât membri de rând, cât şi personalităţi ale comunităţii, cum este cazul lui Ioan Dragoş de Thurma.